The more you see the less you know

.. Sau ceva de genul.

Nu aţi păţit niciodata să aveţi senzaţia aia ciudată că nu ştiţi defapt nimic, că sunt atat de multe lucruri pe planeta asta de care ar trebui să ştiţi, că defapt învăţând atâtea, aflând atâtea, realizaţi că nu ştiţi decat o mică firmitură din imensul care ne înconjoară?

Ei bine eu am senzaţia asta de câteva luni bune. Mă tot macină câteva întrebări. Nu ştiu ce-i greşit cu spiritul meu cultural de simt că niciodata nu e de ajuns indiferent de câte lucuri noi aş afla.

Şi nu e vorba că vreau sau trebuie să fiu eu cea mai tare din parcare , nu, nici de cum... e pur şi simplu nevoia aia de a şti. Ce rost are să mai consumi oxigenul de pe planeta asta dacă nici măcar nu te interesează de ce ai nevoie de oxigen ca să trăieşti ?! :)) 

Anyway, nu ştiu ce e cu foamea asta culturală,ştiintifică,civică.. parcă e o nebunie toatală ce mă loveşte din toate părţile. Presupun că toate au început doar de la o simplă întrebare care nici acum nu şi-a găsit răspunsul, şi anume încerc să-mi dau seama ce să fac mai departe cu viaţa mea, ce facultate să aleg, ce naiba voi face când voi termina. Cred că este un alt punct de cotitură din viaţa mea, de fapt aşa ar trebui să fie în viaţa oricăriu adolescent preocupat puţin de viitorul său. Dar de aici până la marile filosofii pe care le dezbat zilnic cu mine însămi e cale lunga... 

Cu ceva timp în urmă am cunoscut un tip excelent, ştie destule din toate, vrea să dea la medicină,  foarte deştept tipu' şi stând de vorbă cu el mi-am dat seama că defapt şi el e la fel ca şi mine. Şi nu, nu mă refer la inteligenţă sau ceva :)) ci la faptul că, deşi ştie multe lucruri a realizat că mai are încă un trilion de chestii de ştiut până să intre la medicina, până să-şi dea şi el seama cum stă treaba defapt... Cred că el e cel mai bun exemplu pe care vi-l pot da. Şi nu mă refer la faptul că e viitor student şi de asta studiază atât, mă refer în general.
Cred cu tărie că ăsta e unul dintre lucurile care ne diferenţiază de animale şi de alte creaturi aşa zise "subdezvoltate". Se presupune că trebuie să ne folosim creierul, să gândim, să raţionalizăm, să ne imaginăm, să ne întrebăm constant "ce e asta?" şi să aflăm, să cercetăm, să fim mereu "în priză".
 Eu zic că ar fi cea mai mare risipă să stăm degeaba, să treacă viaţa pe langa noi şi să nu ne intereseze decât câte seminţe a mancât vecinu' şi ce operaţii îşi mai face Bianca Drăguşanu actuala doamnă Slav. Nu e ok, nu e ok deloc.
  Aşa că, sper c-aţi prins ideea, şi poate deja aţi început să vă puneţi întrebările cu adevărat importante. Pace până data viitoare.

P.S. Don't be stuck in what you already know!! Find out more, discover, conquer the world that way!

My happy hour

   Si bineinteles ca am si eu dreptul la happy-hour-ul meu...si iata-l! Ce frumos e!
 Nu va retin prea mult vreau doar sa impartasesc acest sentiment minunat numit pura fericire. Nu, nu am un motiv anume ceea ce il face si mai extraordinar.
  Azi vreau sa ma adresez celor care sunt mai tristi ca de obicei sau certati putin cu viata,fratilor nu e okay! Orice problema ar fi ganditi pozitivi, e de 1000 de ori mai bine. Si daca se intampla ceva rau zambiti si spuneti-va : Hei, asta e viata!.. Sper ca toti sa aveti ganduri pozitive si sa privit lucurile asa cum le vad eu acum. Hai, multa fericire va doresc!
      V-am pupat!

The end?

Sfârşitul lumii?

       
       Probabil mulţi aţi auzit că mâine, 21 Decembrie 2012, va veni sfârşitul lumii. Hmm, da’ suna promiţător, nu-i aşa? E foarte discutabilă chestia asta, dar eu tind să cred că, în afară de faptul că o să mă joc mâine cu sora mea mai mult decât de obicei, nu va fi nimic ieşit din comun. Însă la început, când a apărut teoria asta nouă, adică cam acum 2 sau 3 ani, chiar m-am speriat şi mă aşteptam ca pe 21 Decembrie să vină sfârşitul lumii. Probabil că atunci acceptam ideea că e posibil să se termine totul la un moment dat, pentru că mai aveam timp 2 sau 3 ani, deşi nu e foarte mult timp dar măcar e ceva. Acum, când ziua asta se apropie din ce în ce mai mult, pur şi simplu refuz să cred. Nu are ce să fie rau,nu vine nici un sfârşit, right? :)) ...
Nu ştiu dacă v-aţi uitat la filmul 2012, e foarte promiţător deşi nu e chiar aşa de realist. Ideea că oceanul va ajunge Everestul şi va inghiţi cu totul munţii Himalaya e o fantezie. Mai sunt şi alte detalii cum ar fi că o parte din LA pur şi simplu se scufundă în ocean..care iarăşi nu mi se pare credibil..dar, anyway, în rest conceptul e foarte interesant şi, oricum, cu toate că nu toate lucurile care se întâmplă în film nu sunt şi realiste, filmul tot te pune cumva pe gânduri. Cel putin, eu m-am şocat când l-am văzut prima oară, dar mi-a plăcut.. În film sunt nişte secvenţe foarte emoţionante şi nu cred că cineva care s-ar uita la film nu le-ar trăi, şi el ,trup şi suflet.
          Oricum ar fi, eu sunt destul de optimistă, nu cred că va fi nimic special mâine , deşi 0,01% din mine se aşteaptă şi la ceva rau. Majoritatea oamenilor deja s-au divizat în grupe..în sensul că e "divizia" optimiştilor  - care spun că, într-adevar, mâine se va întâmpla ceva.. dar nu va fi rău.. totul se va transforma într-o lume mai bună şi toţi vom fi uniţi de mâine în colo pentru a reuşi. Alţii spun că mâine chiar e sfârşitul, că ne-o merităm cu vârf şi-ndesat..am poluat planeta destul, am purtat atâtea războaie fără sens...am facut numai căcaturi şi ne merităm sfârşitul. Alţii pur şi simplu nu ştiu ce să creadă, dar s-au pus pe treabă. Este şi o emisiune pe National Geografic unde arată diferite familii, din America bineînteles, care îşi fac tot felul de adăposturi ciudate, se antrenează pentru orice fel de apocalipsă... îşli fac provizii şi planuri de atac în caz că vor veni alţii după ei să-i omoare pentru mâncarea aia..rămasă.. Oricum,  probabil ei par cei mai nebuni, dar mie mi se pare că ei sunt cei mai bine pregătiţi în caz de orice, ei chiar vor şti ce să facă..so good luck to them!
          Indiferent de ce se întâmplă mâine eu sunt relativ împăcată cu gândul de "sfârşit". Bineînteles că mai am 1000 de chestii de facut pe planeta asta şi nu aş vrea să plec chiar acum dar, v-am zis, în foarte mare parte sunt liniştită şi mâine nu se va întâmpla nimic. Probabil se va schimba lumea în ceva mai bun, deşi e puţin probabil şi aia,  aşa că nu rămâne decât varianta "nimicului" de maine. Orice s-ar întâmpla,  nu vă alarmaţi...eu sunt convinsă că va fi bine!

Trick or treat?

  Pentru că e Halloweenul şi pentru că aş dori ca sărbătoarea asta să nu treacă pe lănga noi fără vreun pic de ''celebration'' vreau să vă urez tuturor un Halloween cât mai fericiiiit şi mai înspăimântător!
   Chestia asta,sărbătoarea asta are multe semnificaţii chiar si pentru necunoscatori. De exemplu, pentru tanti de la magazin înseamnă că asta e o nouă oportunitate de a vinde diferite lucruri, de la bomboane pana la costume si măşti..Pentru copiii mici înseamnă că vor veni costumaţi la şcoală sau mai ştiu eu pe unde.. Pentru parinţi e un alt motiv de a cheltui banii pe chestii inutile. Iar ultima categorie sunt oamenii care pur şi simplu au înca un motiv de petrecere... toţi patronii de puburi,cluburi,etc fac diferite planuri si plănuleţe pe weekend făcând tot felul de oferte care mai de care mai îmbietoare la distracţie. Ce să zic? Eu sincer, mi-aş dori ca Halloweenul să însemne ceva mai mult decât nişte simple afaceri, că în fond asta sunt... Toate partyurile,toate costumele,toate chestiile de cumpărat de la magazin sunt alte motive de cheltuială pentru noi,iar pentru cei din colţul opus motive de câştig. Şi oricum nu-i poţi învinovăţi că-şi fac ''datoria''. Dar,cum am mai spus, aş vrea sa fie ceva mai de suflet..
     Oricum e puţin probabil să se întample pentru că foarte puţini dintre noi credem în paranormal şi în tot ceea ce implică această sărbătoare. Foarte puţini dintre noi am fost iniţiaţi în această lume şi cu atât mai puţini am crezut ceea ce ni s-a relatat. Ca de exemplu, nu oricine ia in serios treaba asta. Eu tind să cred că e şi din cauză că efectiv oamenilor le este frica să accepte că există şi altceva dupa moarte,moartea fizica, aşa că refuză total orice ipoteză care ar susţine că viaţa dupa moarte există, indiferent în ce maniera. Eu nu am avut trăiri atat de intense în legătură cu asta deşi mereu am avut senzaţia că ceva exista acolo, undeva. Am mai avut 2,3 premonitii şi eventual am avut parte de ceva coincidenţe foarte ciudate, dar cam atât.
    Recent, am citit intr-o carte că totuşi toate aceste lucruri există, că spiritele există si că, evident, viaţa dupa moarte este probabilă! În cartea aceea spunea că spiritul este legat de corpul uman printr-o anumită entitate. Tot în cartea aceea erau şi relatări ce datau de prin 1800 şi ceva,1900.. scrise de nişte filozofi,oameni de ştiinţă şi chiar politicieni din aceea vreme. Oricum, de atatea secole se bat cap in cap savantii cu explicaţiile lor reale, fizice..cu cei care afirma existenta vietii spirituale. Mie, sincer, mi se pare o prostie sa-ncerci să explici prin ecuaţii matematice sau mai cine stie ce, ce nu are legătură deloc cu legile fizice. Oamenii de stiinţă, dupa parerea mea, sunt limitaţi şi parcă vor să spulbere orice speranţă că magia sau supranaturalul exista. Dar haideţi să nu vorbim despre asta acum, am ales sa scriu pentru a vă creea o mica idee despre ceea ce înseamna Halloweenul pentru mine şi restul.
   Dovleacul specific mă pune pe gânduri..sunt momente când chiar îmi doresc să am parte de o experienţă supranaturală.Să stiu, sa fiu acolo, să vad cum e. Poate mulţi dintre voi nici nu v-aţi gândit la asta dar mie mi se pare incredibil sa comunici cu un alt spirit...
   Cam asta e pe anul ăsta,fraţilor, m-am conformat şi eu şi ţin să vă anunţ că voi merge la ceva party nebun de Halloween.Aşa că, fie că ai 5 ani,15 sau 85, bucură-te de sărbătoarea asta dedicată spiritelor şi intră şi tu-n ''spiritul'' sărbătorii! Happy Halloween everyone!

Moving out

 

   In ultimul timp a devenit un obicei ca la mine in casa sa se discute diferite ipoteze si diferite "planuri" ca sa zic asa. Ai mei pur si simplu nu stiu nimic altceva decat: mutare,schimbare; chestii de genul. Nu ma pot plange ca nu mi-ar surade ideile lor dar, totusi simt cum, mutarea de care ei vorbesc e prea dintr-o data. Adica ganditi-va la urmatorul lucru: toata viata ta ai trait intr-un mediu neschimbat, o stii pe tanti cu flori de la coltul blocului inca de cand te-ai nascut, colegii de gradinita (raspanditi si ei prin alte clase,alte scoli) de care mai dai din cand in cand,vecinii de bloc pe care, sa fim sinceri, nici acum nu ai apucat sa-i cunosti pe toti.. .Sa nu mai zic de prietenii tai,cea mai buna si vie dovada a existentei tale intr-un anumit loc sunt relatiile intre tine si restul,nu? Doar nu-mi spune ca poti lega o prietenie cu un tip/o tipa intr-un an si apoi totul sa fie lapte si miere ca si cu prietenul/prietena pe care il/o sti de-o viata?! Ei, vedeti, asta e o dovada destul de importanta..
   Hai sa scoate pentru un minut ecuatia cu prietenii si sa vedem mai departe ce ai putea sa lasi in urma. In orasul tau unde locuiesti de atata timp stii toate locurile.Stii unde sa mergi, unde sa NU mergi.. stii ca cea mai buna pizza e la... si cea mai ieftina bere e la... stii ca in serile de vineri localul X are cele mai faine partyuri,stii ca grupul din coltul strazii mereu are ceva de pus la cale...stii foarte multe lucruri. E teritoriul tau e si normal.De ce nu ai stii toate lucurile astea?
   Ca sa nu mai zic de amintirile pe care ti le-ai facut aici, de toate felurile,ca doar esti om, mai si plangi,mai si razi.Totul se leaga de zona asta.
    De multe ori stau si ma intreb daca e bine ca plec,daca merita plecarea si daca m-as intoarce dupa un timp destul de lung cum ar reactiona prietenii pe care, intr-un fel, i-am abadonat. Gandul cu abandonarea poate e prea mult. Zic "abandonare" de parca-i las intr-o padure cu un urs langa ei. Oricum, nu mi-e usor sa plec. Si totusi, mai degraba parca m-as abandona pe mine. De ce? Pai, pentru ca eu ma pun intr-un loc pustiu din momentul in care plec, eu voi cea care va  trebui sa descopere oamenii, locurile din noul meu oras,noua mea locatie. Va trebui cumva sa ma pun la curent cu tot ce misca acolo pentru ca viata mea sociala (cel putin sociala) sa "supravietuiasca". Am sa fiu nevoita sa-mi caut oamenii ( de ce le spun AI MEI? pentru ca asa ii voi considera:  din clipa in care vom fi prieteni,vor fi de-ai mei, vom fi pe aceleasi lungimi de unda..si ne vom intelege, asta sunt prietenii , right?) sa stiu unde e pizza cea mai buna si toate celelalte lucruri.
   Cu toate aglomerarile astea de ganduri, planuri, schite si ipoteze.. Incep sa-mi vad "fosta" viata cum dispare. E luata de vant incetul cu incetul..E ca o umbra din ce in ce mai putin densa pana cand dispare. Ma simt putin vinovata ca las totul aici, dar totodata imi vad viitoare viata, "noul inceput magnific" de care vorbesc ai mei. E ca o cladire..vad ca se construiesc temeliile..si incepe sa ia o forma... E putin amuzant,mai lipseste un portal si suntem intr-un film SF.
   Oricum ceea ce "am cladit" aici nimeni nu va schimba, nici timpul. In fond aici mi-e spiritul si aici va fi mereu.

Inexistentul judecator

        Este atat de uimitor, cel putin pentru mine, cum o persoana pe care o iubesti atat de mult te poate face, doar intr-o secunda sa o urasti..sau macar aproape sa o urasti.. Nu inteleg unele lucruri, stau si le gandesc si le filozofez atata..dar are vreun rost ? .. I don't think so..oricum asta e un mister pe care nu cred ca o sa-l pot rezolva vreodata. E una dintre intrebarile pe care mi le pun atunci cand vine timpul sa fi serios. Cum poate cineva sa-ti faca asta?Sa-ti schimbe sentimentele si satrile intr-o secunda.. Hmm, numai fraierii le-ar permite asta, ar zice unii. Dar eu nu cred ca e corect sa ti se spuna fraier pentru ca iubesti sau razi sau plangi sau dormi sau stai treaz sau mananci sau speli cainele sau orice altceva.
      De multe ori stau sa ma gandesc care sunt limitele intr-o relatie, intr-o prietenie...intr-o intelegere strict profesionala si tot asa mai departe. Cine stabileste regulile? In cazurile de fata,intr-un contract se stie de la inceput ce si cum si daca treaba nu merge cum scrie pe hartie e gata, se rupe contractu si e pa. Dar intr-o prietenie, o relatie..nu e nimic scris pe hartie si cu toate astea e mult mai important decat orice alt contract..e vorba de sentimenle puse in joc..E foarte aiurea,sincer. Nu exista o dreptate facuta, nu exista un judecator al sentimentelor..si din pacate daca pierzi aici, in jocul asta fara sfarsit..te doare mai tare decat daca ai pierde la loto.     
     Probabil ca asta e una dintre marile lucuri unde nu se poate rezolva nimic, asa e viata.. DAR NU E CORECT! NU E CORECT,va spun! M-am saturat sa nu "se faca dreptate"..si sa sufar/suferim.. sau sa-i ranim noi pe altii si sa scapam asa usor.. 

Brace yourself, summer is here!

 Mmmmm, acum că pot profita de puținul timp liber pe care-l am, o să vă dezvălui lucrul care, cel puțin pe mine mă stresează la maxim zilele astea (defapt sunt 2-3 chestii nu doar una).
  Prima dintre ele ar fi VACANȚA! Nenorocita asta nu mai vine odata...nu știu cum a trecut anul, parcă ieri eram pentru prima dată sus pe deal ca-ncepea școala. Peste 2 saptămâni se termina, it is over for good baby! Cu toate astea,jur că nu mai trec odata zilele până sa-nceapă vacanţa...

  Anyway, a doua mea problemă este, bineînţeles tot legata de şcoala.. Sinceră să fiu, m-am săturat să mă tot plâng dar mi se pare atat de absurd ceea ce se întamplă acolo.. Frate, teste peste test, referate (care trebe făcute perfect!)...tot felu de aşteptări din partea profesorilor..Nu pot să-i înţeleg, de ce n-o lasă mai moale măcar astea ultime 2 săptamâni..parcă e ceva legat de viaţă şi de moarte.. Răi şi urâţi oameni, exista bineînteles şi cateva exceptii..dar majoritatea e aia care "pute".
   Totuşi,nu cred ca e atât de corect din partea mea să mă tot plâng..cu ultimele mele resurse de răbdare încerc să fac faţă unei probleme aparent destul de gravă pentru toţi cei de vârsta mea. Speranţa e aia care moare ultima, nu?Mda, aşa se spune, eu încă o mai am pe a mea,destul de ruginită si prâfuită dar mă mai ţine cât de cât.
   Haideţi c-o scoatem noi la capăt, keep calm and wait for the school to end! O zi faină vă doresc!